Descoperă Valea Hârtibaciului din Mocăniță
Din cei 64 de kilometri de cale ferată de mocăniță de pe Valea Hârtibaciului, până acum au fost repuși în funcțiune de către voluntari cei 7 kilometri dintre gările Hosman și Cornățel. Pe aceștia, Asociația Prietenii Mocăniței organizează regulat curse cu tren diesel, iar ocazional curse cu tren cu abur.

Traseul vă poartă printr-o zonă protejată pentru păsări, unde veți putea vedea, printre altele, acvila țipătoare mică, stârcul cenușiu, barza și fazanul, și, cu puțin noroc, căprioare, ciute, vulpi și iepuri. Asta pe lângă câteva turme de oi, văcuțe și căluții de la stâna lui nea Ionică.

În prezent, lucrăm la prelungirea traseului mocăniței cu încă 6 kilometri, de la Cornățel până la Cașolț.

Activități

Curse cu trenul diesel

Cursele regulate se fac cu trenul turistic format din locomotivă diesel și vagoane închise și deschise, pe un traseu dus-întors de 14 km care se parcurge în 90 de minute.

În perioada 30 martie 2025 - 30 iunie 2025, curse regulate se fac în fiecare duminică, cu plecare la orele 11:00 și 14:00 din stația Cornățel, conform programului afișat.

Recomandăm rezervarea online a biletelor pentru a fi sigur că aveți loc în tren. Din gară se pot lua bilete doar dacă mai sunt locuri.

Curse cu tren cu abur

Locomotiva cu abur a circulat cu ocazia Sărbătorilor Pascale, iar următoarele curse cu abur vor avea loc între 7 - 9 iunie 2025 și 15 - 17 august 2025.

Rezervările pentru aceste curse vor fi disponibile cu două săptămâni înainte de startul lor.

Evenimente

Curse pentru grupuri organizate

Pe lângă cursele publice, facem și curse pentru grupuri organizate. Agenții de turism, clase de copii, grupuri de pasionați feroviari sau sașii care se întorc pe Vale în vacanță sunt doar câțiva dintre cei care rezervă o plimbare cu Mocănița.

Pentru mai multe detalii și pentru rezervări, contactați-ne.

Ziua de naștere în mocăniță

Organizăm zile de naștere sau alte petreceri în Mocăniță, atât pentru cei mici, cât și pentru cei care se simt încă mici 🙂
Trenul festiv e compus din vagonul salon (două mese înconjurate de ~12 locuri) și vagonul 119 (32 de locuri cu mese), între care se poate trece în timpul mersului. Traseul este Cornățel - Hosman - Cornățel, care se face în ~90 de minute, dar putem opri oriunde pe traseu pentru alte activități (cu o durată maximă de 180 de minute)

Pentru mai multe detalii și pentru rezervări, contactați-ne.

Curse tematice

Ocazional, organizăm curse speciale cu diferite tematici. Recital de poezie sau de chitară, concert ad-hoc sau tren de noapte pentru observarea perseidelor sunt doar câteva dintre ele, și mai sunt câteva idei pe care le explorăm.

Cursele tematice vor fi anunțate din timp pe pagina noastră de facebook și vor avea locuri limitate, care vor putea fi rezervate pe pagina de rezervări din momentul în care le vom anunța.