Descriere
Bilet de călătorie cu mocănița de pe Valea Hârtibaciului, valabil pentru o persoană, la cursa selectată. Copiii între 3 și 18 ani beneficiază de reducere, iar cei sub 3 ani călătoresc gratuit, dacă sunt ținuți în brațe de părinți.
În perioada 11 septembrie – 31 octombrie 2023, cursele pleacă din gara Hosman. Trenul circulă până la cealaltă gară, unde face pauză 15 minute, și retur. Durata călătoriei este de aproximativ 90 de minute, iar trenul este format din locomotivă diesel, vagoane închise și deschise.
- Înainte de a vă îmbarca în tren, vă rugăm să prezentați numărul de comandă colegilor noștri din gară pentru a obține biletele fizice.
- Nu vă putem garanta că toate persoanele pentru care achiziționați bilete vor avea locuri alăturate în tren, așadar, dacă sunteți un grup mărișor, vă recomandăm să veniți din timp în stația de plecare pentru a ocupa locuri alăturate.
- Biletele nu sunt returnabile, dar pot fi folosite altă dată, caz în care vă rugăm să ne anunțați cu câteva zile înainte, ca să vă rezervăm locurile.
- Vă rugăm să nu întârziați, trenul va pleca la ora precizată.
P.S.: Deocamdată nu dispunem de toalete, nici în tren, nici în gări 🙁
Prin efectuarea achiziției, confirmați că ați luat la cunoștință și sunteți de acord cu cele de mai sus.